Diabetul zaharat la copil

Diabetul zaharat este o afectiune cronica ce presupune creșterea glicemiei sau a glucozei din sînge la un nivel ce poate afecta întregul organism. De cele mai multe ori diagnosticul de diabet zaharat se pune în urma unor analize de rutină, unde se observă o glicemie crescută. Diabetul zaharat reprezintă la ora actuală o problemă mondială de proporții uriașe. Din păcate, stilul de viață dezechilibrat, preferința pentru activitățile sedentare, alimentații dezechilibrate și nu numai, au dus la creșterea numărului mondial al persoanelor ce suferă de diabet zaharat, chiar și în rîndul copiilor.

Diabetul zaharat la copii este o boală cronică care apare atunci cînd pancreasul nu produce suficientă insulină sau cînd organismul nu poate utiliza eficient insulina produsă. Insulina este un hormon esențial pentru a ajuta glucoza să intre în celulele corpului pentru a fi folosită ca sursă de energie. In absența insulinei, nivelul de glucoză din sînge crește, ceea ce poate duce la complicații grave, cum ar fi afecțiuni ale ochilor, rinichilor și nervilor.

Tipuri de diabet zaharat:

Tipul I sau insulino-dependent

Apare la copii și tineri cu o greutate normală și își are originea în distrugerea celulelor B pancreatice, datorită anticorpilor produși de organism. Pacientul nu mai produce insulină sau o produce în cantități insuficiente. Boala se manifestă cu niveluri ridicate de glucoză în sînge, și de obicei, este necesar să se interneze pacientul, deoarece este o situație de risc metabolic. Acest tip de diabet cauzează producția inadecvată de insulină de către pancreas. Cînd se întamplă acest lucru, organismul nu metabolizează zahărul în mod corespunzător, determinînd-o să se acumuleze în sînge.

Primele simptome pot fi creșterea frecvenței urinare – poliurie, sete - polidipsie, oboseală și scădere în greutate, foame excesivă, vedere încețoșată, infecții frecvente cum ar fi infecțiile tractului urinar, infecțiile fungice,
răni care se vindecă greu. In unele cazuri, copiii nu au simptome de diabet, iar afecțiunea este descoperită prin teste de sînge sau urină din alte motive.

Diabetul zaharat de tip 1 este cel mai frecvent întalnit la copiii cu vîrsta sub 10 ani și este cauzat de o reacție autoimună care distruge celulele producătoare de insulină din pancreas. Acest tip de diabet necesită administrarea zilnică de insulină și monitorizarea regulată a nivelului de glucoză din sînge.

Tipul II de DZ de obicei, apare la adulti, deși a crescut semnificativ la copiii supraponderali și tineri.

În diabetul de tip 2, valorile limită apar în controale și, de obicei, sunt necesare teste suplimentare pentru a-l diagnostica. De obicei, este tratat în ambulatoriu. Prevalența acestui tip de diabet a crescut din cauza obezității infantile. Primele simptome sunt similare cu cele ale diabetului de tip 1, dar apar mult mai treptat. Alte simptome, cum ar fi zone întunecate ale pielii, pot fi vazute în special lîngă gît sau axile.

Diabetul zaharat de tip 2 este mai puțin frecvent la copii și este adesea asociat cu obezitatea și inactivitatea fizică. În acest caz, pancreasul produce insulină, dar celulele corpului nu pot utiliza eficient insulina. Inițial, diabetul zaharat de tip 2 poate fi tratat cu modificări ale stilului de viață, cum ar fi alimentația sănătoasă și activitatea fizică regulată. În unele cazuri, poate fi necesară administrarea de medicamente orale sau insulină.

Ca criterii de diagnostic sunt:

1. simpomatologia bolii
2. glicemia în plasmă a jeun (8 ore de foame) ≥ 7,0 mmol/l cu simptome prezente sau repetat în lipsa simptomelor
3. glicemia ≥ 11,1 mmol/l ocazional sau peste 2 ore după TOTG
4. HbA1c > 6,5%

Criterii diagnostice (ISPAD 2014):

1. Alterarea toleranţei la glucoză:

- a jeun < 7,0 mmol/l

- peste 2 ore după glucoză ≥ 7,8, dar < 11,1mmol/l

b) Alterarea glicemiei bazale:

- a jeun ≥ 5,6 şi < 6,9 mmol/l

- peste 2 ore după glucoză < 7,8 mmol/l

Tratament pentru diabet zaharat la copii

Copiii cu această boală pot avea o copilărie și adolescență normală dacă păstrează boala sub control.

Pentru diabetul de tip 1:

Insulina este întotdeauna cel mai bun tratament pentru acest tip de diabet, însă copiii vor fi, de asemenea, atent monitorizați de către medicul curant.

Pentru diabetul de tip 2:

Poate fi controlat prin schimbări ale stilului de viață, cu o dietă și un plan de exerciții fizice și poate necesita sprijinul unor medicamente. De asemenea, este esențial să se controleze nivelul de colesterol și tensiunea arterială. Tratamentul diabetului zaharat la copii include monitorizarea nivelului de glucoză din sînge, administrarea de insulină și/sau alte medicamente, ajustarea dietei și creșterea activității fizice. Este important sa se ia în considerare faptul că diabetul zaharat la copii necesită o abordare atentă și integrată, care implică întreaga familie și o echipa medicală specializată.

!!!Atenționăm că, dacă observați oricare dintre semnele de avertizare la copilul dumneavoastră, cum ar fi: pierderea în greutate, sete sau frecvența urinară crescută, mergeți imediat la medicul pediatru pentru a exclude diabetul zaharat.

Prevenim rezistența antimicrobiană împreună

Rezistența antimicrobiană (RAM) este abilitatea unui microorganism cum ar fi bacteriile, virusurile și unii paraziți de a stopa un agent antimicrobian (cum ar fi antibiotice, antivirale și medicamente antimalarice) să influențeze acest microorganism. Drept rezultat, tratamentele devin ineficiente, iar infecțiile devin din ce în ce mai dificil sau imposibil de tratat. Potrivit studiilor, în 2019, RAM a provocat aproximativ 1,27 milioane de decese, deaceea este necesară lupta continuă comună împotriva rezistenței la antimicrobiene.

Antimicrobienele sunt produse medicamentoase care omoară sau stopează creșterea și dezvoltarea microorganismelor și sunt clasificate în următoarele tipuri:

1) antibacteriene (numite antibiotice, active împotriva infecțiilor bacteriene)

2) antimicobacteriene (care sunt antibacteriene active în special împotriva tuberculozei și a altor infecții cauzate de micobacterii)

3) antivirale (active împotriva infecțiilor virale)

4) antifungice (active împotriva infecțiilor micotice)

5) antiparazitare (active împotriva malariei și a altor infecții datorate paraziților)

Rezistența antimicrobiană este capacitatea unui microorganism de a rezista acțiunii unui agent antimicrobian. Se deosebesc două tipuri de rezistență:

1) naturală, datorată caracteristicilor specifice a diferitor microorganisme

2) dobîndită, care reprezintă consecința utilizării incorecte a preparatelor antimicrobiene, devenită una din problemele stringente de sănătate publică la nivel global.

Microorganismele rezistente la antimicrobiene sunt responsabile adesea de infecțiile asociate asistenței medicale și de infecții la pacienții în afara spitalelor.

Rezistența antimicrobiană, adică rezistența la unul sau mai multe antimicrobiene utilizate în tratament sau profilaxie, nu este o afecțiune, ci o caracteristică posibilă a fiecăruia dintre microorganismele responsabile de infecții. Orice interacțiune a unui microorganism cu o substanță antimicrobiană rezultă în moartea celulei microbiene sau adaptarea acesteia la agentul în cauză. În așa mod are loc pierderea eficienței agentului antimicrobian, el devenind inutil pentru utilizarea în scop terapeutic sau preventiv. Rezistența la mai multe medicamente reprezintă rezistența unui microorganism la mai multe medicamente antimicrobiene, astfel crescînd probabilitatea unui eșec terapeutic.

Doi factori majori determină rezistența la antimicrobiene:

1) utilizarea antibioticelor, care exercită o presiune ecologică asupra microorganismelor și contribuie la apariția și selecția microorganismelor rezistente la antimicrobiene în populații

2) răspîndirea și transmiterea încrucișată a microorganismelor rezistente la antimicrobiene între oameni, între animale și între oameni și animale și mediu 

Utilizarea inadecvată a antibioticelor rezultă din acțiuni, precum:

• prescrierea inutilă a antibioticelor
• administrarea prelungită a antibioticelor
• spectrul prea îngust sau prea larg al terapiei cu antibiotice
• doza administrată de antibiotic necorespunzătoare, prea mică sau prea mare în comparație cu cea indicată pentru pacient
• durata tratamentului cu antibiotic prea lungă (luni) sau prea scurtă (1-2 zile)
• neajustarea tratamentului cu antibiotic cu rezultatele antibiogramei
• neindicarea antibiogramei și indicarea tratamentului empiric cu antimicrobiene  

Prin urmare, cele două căi principale de administrare, control și prevenire a rezistenței antimicrobiene sunt:

1) utilizarea prudentă a antibioticelor (doar la necesitate și argumentat, în doză corectă, la intervale de dozare corecte și pentru o durată corectă)

2) precauțiile privind controlul transmiterii încrucișate a microorganismelor rezistente la antimicrobiene (controlul infecției), inclusiv igiena mîinilor, depistarea, izolarea, etc.

Pentru a preveni formarea rezistenței microorganismelor la antimicrobiene este necesar să:

• utilizăm antibioticele numai la prescrierea medicului
• nu solicitați antibiotice în cazul în care medicul spune că nu aveți nevoie de ele
• urmați sfatul medicului atunci când utilizați antibioticele
• nu utilizați antibioticele rămase în urma unui alt tratament
• preveniți infecțiile prin spălarea frecventă a mâinilor, folosirea alimentelor sigure, evitarea contactului cu persoanele bolnave și vaccinarea la timp

Facem apel către populație să utilizeze antimicrobienele cu prudență sporită.

Amintiți-vă. Susțineți. Acționați.

Din anul 2005, în a treia duminică a lunii noiembrie, este marcată Ziua Mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie.

Această zi este destinată comemorării milioanelor de oameni uciși și răniți pe șoselele lumii, susținerii morale a familiilor și prietenilor acestora și avertizării populației asupra acestei probleme sociale grave, la consecințele și costurile asociate ei, precum și la măsurile preventive.

În fiecare zi, la nivel mondial, din cauza accidentelor rutiere decedează în jur de 3400 de persoane, iar zeci de mii se aleg cu traumatisme, inclusiv cu handicapuri pentru întreaga viață. Astfel, pe parcursul unui an în jur de 1,2 milioane de oameni mor în accidente rutiere în întreaga lume, lăsînd în urmă familii și comunități distruse.

Săptămînal, în Republica Moldova, circa cinci persoane decedează, iar altele 54 sunt traumatizate în urma accidentelor rutiere. Accidentele rutiere sunt killerul numărul unu al tinerilor cu vîrsta cuprinsă între 15-29 ani si cea de-a opta cauză principală de deces în rîndul tuturor oamenilor din întreaga lume.

Cauza principală a accidentelor rămîne a fi viteza neadecvată condițiilor rutiere, care a determinat decesul a 117 persoane și traumatizarea altor 703.

Accidentele rutiere costă majoritatea țărilor 3% din produsul lor intern brut. Efectul acestora asupra serviciilor de urgență ale căror activitate presupune să se confrunte zilnic cu consecințele accidentelor este, de asemenea, major.

Asigurarea securității rutiere presupune și o largă implicare în această cauză a societății întregi, a fiecărui cetățean, în scopul realizării programelor, multiplelor proiecte, care au o tangență clară cu realizarea statului de drept și a dezvoltării în general a societății. Numai împreună, cu participarea largă a întregii comunități, vom putea proteja cetățenii țării de la greșelile pe care le comit în desfășurarea traficului rutier, salvînd miile de vieți omenești.

Pentru a reduce numărul accidentelor rutiere, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) indică la un șir de măsuri:

• limitarea vitezei în trafic
• promovarea obligativităţii de a purta centura de siguranţă
• purtarea obligatorie a căștii de protecţie în cazul bicicliştilor şi a motocicliştilor
• crearea locurilor de joacă sigure pentru copii
• educarea rutieră a copiilor
• proiectarea unei infrastructuri mai sigure și încorporarea elementelor de siguranță rutieră în planificarea și exploatarea terenurilor, dar și a transportului
• îmbunătățirea caracteristicilor de siguranță ale vehiculelor
• îmbunătățirea îngrijirii post-accident pentru victimele accidentelor rutiere
• stabilirea și aplicarea legilor referitoare la riscurile-cheie din traficul rutier

Ținem minte. Susținem. Acționăm pentru reducerea accidentelor rutiere.

Renunțarea la tutun – o decizie pentru viață!

Renunțarea la tutun – o decizie importantă pentru viața și sănătatea ta și a familiei tale.

Tabagismul este o intoxicaţie cronică şi acută cu substanţele toxice existente în frunzele de tutun, care apare după un consum excesiv şi de lungă durată a acestuia. Acţiunea nocivă a tutunului, numit adesea „iarba morţii”, se exercită prin cele 4.000 de substanţe chimice existente în frunze, dintre care 480 sunt toxice, iar peste 30 de compuşi sunt cancerigeni.

Principalii compuşi toxici din fumul de ţigară sunt: Nicotina, gudronul, monoxidul de carbon, benzopirenul, diferiţi alcaloizi, crezoli, piridine şi elemente radioactive (cadmiu, poloniu). Nicotina este implicată în provocarea bolilor cardiovasculare, cu acţiune directă asupra vaselor sanguine şi a celulelor nervoase din creier, creşterea tensiunii arteriale şi a colesterolul din sânge, cu risc de congestie cerebrală şi tromboze vasculare. Gudronul are efecte puternic cancerigene, cu localizare mai frecventă pe esofag, laringe, buze, stomac, ficat, pancreas şi rinichi. Monoxidul de carbon irită laringele, bronhiile şi plămânii, fiind implicat în declanşarea cancerelor la nivelul aparatului respirator. Prin trecerea din plămâni în sânge, se cuplează cu hemoglobina din eritrocitele sanguine şi blochează oxigenarea creierului, până la asfixiere totală.

Din cauza acestor efecte nocive, tabagismul este considerat o toxicomanie, o maladie cu atributele unei epidemii grave, într-o continuă extindere.

 Cel mai grav este că copii sunt supuși riscului toxic din cauza maturilor. Copii cel mai frecvent sunt supuși fumatului pasiv prin inhalarea fumului de tutun care este răspîndit de capătul aprins de trabuc, țigară sau chiar de către fumător. Fumatul pasiv dezvoltă în rîndurile maturilor deseori boli ale căilor respiratorii, totuși cei mai predispuși acestui risc sunt copii, și iată de ce:

• plămîinii copiilor nu sunt încă formați
• copiii inspiră mai mult aer și respiră mai frecvent decît maturii, în rezultat în aceeași încăpere în plămînii lor ajung mai multe toxine
• sistemul imunitar al copiilor este mult mai slab decît cel al adulților.

Copiilor mici le este mai greu să părăsească încăperile pline de fum decît copiilor mai mari sau adulților, de aceea au nevoie de protecția maturilor.

Cînd un fumător vine în contact cu bebeluşul, chiar dacă nu fumează atunci, copilul va fi expus la toxine. Mama fumătoare care alăptează, transferă toxinele la copil prin laptele ei.

De asemenea, fumatul în interiorul casei nu e sigur nici cînd copilul nu e acasă. Particulele toxice din fum se depun pe suprafeţe prin toată casa şi rămîn acolo chiar şi după ce fumul dispare. Exista mai multe moduri prin care expunerea la fumul de tigara poate afecta sanatatea copiilor, incă dinainte de naștere. Fumatul matern activ sau expunerea maternă la fumul de tutun poate provoca sindromul de moarte subită la sugar. De asemenea, fumatul matern poate afecta inclusiv calitatea laptelui matern, avînd în vedere că diverse componente din fumul de tigară se transmit în laptele matern și sunt ulterior îngerate de sugar.

Fumatul pasiv crește riscul de deces prematur, favorizează astmul bronșic și alte maladii respiratorii cronice, crește riscul de infecții acute ale tractului respirator inferior în copilărie, conduce la scăderea funcției pulmonare, favorizează apariția otitei medii, crește riscul de cancer, predispune la complicații perioperatorii.

Măsuri simple prin care îți poți proteja copilul de efectele negative ale fumatului pasiv:

• renunță la fumat sau evita pe cît e posibil să fumezi în preajma copilului
• nu permite nimănui să fumeze în casă
• nu permite nimănui să fumeze în mașină, chiar dacă ține geamul deschis
• susține legislația care interzice fumatul în spațiul public și asigură-te că fumatul este interzis în școala în care învată copilul tău
• încurajează pe cît e posibil renunțarea la fumat  în rîndul amicilor tăi

Ziua Mondială de prevenire a

Accidentului Vascular Cerebral –

29 octombrie.

„Concentrați-vă pe prevenire”

Accidentul vascular cerebral (AVC) se produce cînd alimentarea unei zone din creier este întreruptă sau redusă, împiedicînd țesutul cerebral să primească oxigen și substanțe nutritive. În acest caz, celulele cerebrale încep să moară în decurs de cîteva minute.

AVC-ul reprezintă o urgență medicală, iar tratamentul imediat este crucial. Intervenția timpurie poate reduce afectarea cerebrală și poate preveni alte complicații. Cu ajutorul tratamentului adecvat poate fi prevenită totodată și dizabilitatea care s-ar putea instala în urma unui AVC.

Cînd să mergi la medic?

Acționînd rapid, ajuți pacientul cu AVC să primească tratamentul de care are urgent nevoie – acesta are eficiența maximă daca AVC-ul este diagnosticat în aproximativ 3 ore de la debutul simptomelor. Notează ora la care au început să se manifeste – această informație ajută medicul în alegerea celei mai bune variante de tratament.

Dacă suspectezi că cineva suferă un AVC, acționează rapid (formula F.A.S.T.) și fă-i urmatorul test:

F – Face (Fata) – Cere persoanei să zîmbească. Ți se pare ca fața e asimetrică sau gura e cazută într-o parte?
A - Arms (Brate) – Cere persoanei să ridice simultan ambele brațe deasupra capului. Unul dintre ele ramîne inert sau mai jos decît celălalt?
S – Speech (Vorbire) - Cere-i persoanei să repete o frază simplă (de exemplu “Cerul este albastru”). Nu poti distinge ce zice sau vorbește ciudat?
T – Time (Timp) – Timpul de reacție este foarte important!

Dacă remarci oricare dintre aceste semne, sună IMEDIAT la 112!

Pentru ca persoana să fie transportată cît mai repede la spital, spune-i operatorului că suspectezi că aceasta a suferit un accident vascular cerebral și transmite-i ora la care au apărut primele simptome.

8 lucruri pe care le poți face pentru a preveni accidentul vascular cerebral (AVC)

Indiferent de vîrstă sau de istoricul familial, un accident vascular cerebral (AVC) nu este neapărat inevitabil. Iată cîteva moduri de a te proteja chiar de azi.

Vîrsta te face mai susceptibil, precum și dacă mama, tatăl sau o alta rudă apropiată au suferit vreun accident vascular cerebral.

Nu poti da anii înapoi și nici nu poti schimba istoricul familiei tale, dar există multi alti factori de risc pentru accidentul vascular cerebral pe care îl poți controla—cu condiția să îl poți recunoaste.

Dacă știi că există un factor anume de risc care iți sabotează sănătatea și te predispune la un risc mai mare pentru accidentul vascular cerebral, poți lua anumite măsuri ca să reduci efectele acelui risc.

Iata cîteva moduri de a începe de astăzi sa ții sub control riscurile, înainte ca accidentul vascular să aibă loc:

1. Tensiune arteriala mai mică !

Tensiunea arterială crescută este un factor important, care crește de două sau chiar de patru ori riscul de accident vascular cerebral, dacă nu este tinută sub control. Tensiunea arterială mare este principala cauză a unui accident vascular cerebral, atît în cazul femeilor, cît și al bărbaților. Monitorizarea tensiunii arteriale și, dacă este ridicată, tratarea acesteia, este cea mai bună atitudine a omului, care trebuie adoptată față de sănătatea sa cardiovasculară.

2. Slăbește !

Obezitatea, precum și complicațiile legate de aceasta (inclusiv tensiunea arterială ridicată și diabetul), creșc șansele ca tu să faci un accident vascular cerebral. Dacă ești supraponderal, slăbește cel puțin 5 kg, putînd astfel reduce considerabil riscul de a face un accident vascular cerebral.

Să menții indicele de masă corporală (IMC) la maxim 25.

Limitează sau evită grăsimile saturate și trans.

Încearcă să nu mănînci mai mult de 1.500 – 2.000 calo­rii într-o zi (în funcție de indicele de masă corporală și de nivelul tău de activitate).

Crește activitatea fizică pe care o faci practicînd activități precum mersul pe jos, alergat, aerobică sau tenis și întrodu aceste activități în rutina de fiecare zi.

3. Fă mai multe exerciții !

Exercițiile contribuie la pierderea greutații și scăderea tensiunii arteriale, dar constituie și un factor independent de reducere a riscului de accident vascular cerebral. Un studiu din 2012 a constatat că oamenii care au mers pe jos 3 ore pe săptămînă prezentau un risc mai mic să facă accident vascular cerebral,  comparativ cu cei care nu au făcut aceasta.

4. Bea alcool cu moderație !

Este adevarat, ca dacă consumi alcool cu masură, există mai puține șanse să faci accident vascular cerebral. „Studiile arată că dacă bei un pahar de vin pe zi, riscul poate fi mai mic, dar dacă începi să bei mai mult de două pahare pe zi, riscul crește semnificativ.”

5. Ia aspirină în doze mici !

Studiul de referință al Health Initiative a constatat că oamenii de peste 65 de ani care iau cîte o aspirină în doze mici pe zi își reduc astfel riscul de a face accident vascular cerebral. Aspirina contribuie la împiedicarea formării de cheaguri de sînge.

6. Tratează fibrilația atrială !

Fibrilația atrială se manifestă sub formă de bătai neregulate ale inimii care favorizează formarea de cheaguri de sînge la nivelul inimii. Aceste cheaguri pot apoi călatori pînă la creier, producînd un accident vascular ischemic. Fibrilația atrială crește riscul de accident vascular cerebral de aproximativ cinci ori și trebuie tratată cu mare atenție.

7. Tratează diabetul !

Diabetul zaharat este un sindrom caracterizat prin valori crescute ale concentrației glucozei în sînge. Prezența unei cantități mari de zahăr în sînge de-a lungul timpului deteriorează vasele de sînge, făcînd mai probabilă formarea de cheaguri în înteriorul acestora.

8. Renunță la fumat !

Fumatul accelerează formarea de cheaguri de sînge în diferite moduri. Îti îngroașă sîngele și crește cantitatea de placă depusă pe artere.

Alături de o dieta sanatoasă și exerciții regulate, renunțul la fumat este una dintre cele mai puternice schimbări ale stilului de viață, care te vor ajuta să reduci semnificativ riscul de a face un accident vascular cerebral.